
Pentru că legea din România o spune, acolo unde activitatea economică afectează semnificativ mediul înconjurător, trebuie să existe un departament specializat pe probleme de mediu și un Responsabil de Mediu care să le gestioneze, și ele nu pot fi doar pe hârtie.
Iată trei situații care cer un Responsabil de Mediu într-o companie
Pentru că protejarea mediului se poate face în mai multe feluri, atribuțiile pe care un Responsabil de Mediu le are sunt diverse. Companiile pot cere ajutor pe partea de consultanță, de obicei printr-un audit de mediu, dar și sprijin în activități specifice legate de mediu. Sunt situații care cer un specialist în companie, și despre ele vom vorbi puțin în rândurile următoare.
Obținerea actelor de reglementare
Prin aceste acte sunt reglementate condițiile de desfășurare a activităților cu efecte dăunătoare asupra mediului. Actele de reglementare pot fi obținute de la autoritatea competentă pentru protecția mediului și sunt, după caz, avizul de mediu, acordul de mediu, acordul de preluare ape uzate, autorizație de mediu/ autorizație integrată de mediu. Pentru obținerea lor, trebuie întocmită corect și complet documentația necesară. De aceasta se ocupă tot un Responsabil de Mediu.
Identificarea obligațiilor pe care compania le are la Fondul de Mediu
În principiu, orice companie, din orice industrie, producător/ importator/ distribuitor/ posesor de marcă proprie etc., are obligații la Fondul de Mediu și, care de multe ori sunt incerte pentru mulți dintre aceștia. Vorbim de taxe și contribuții care vin de la companii spre Administrația Fondului de Mediu, de regulă, în situații de neîndeplinire a unor obligații ori pentru asumarea principiului „poluatorul plătește” (taxa pentru emisii GES). Pentru că nu toate activitățile economice au același specific, nu toate au și aceleași obligații. Este nevoie, din nou, de un Responsabil de Mediu care să le identifice conform legislației specifice și să calculeze contribuțiile aferente.
Gestionarea deșeurilor generate
Faptul că deșeurile au devenit o problemă reală pentru mediu nu mai este pentru nimeni o noutate. Gestionarea deșeurilor, de orice fel, este obligația oricărei companii, care le generează prin propria activitate. Evidența gestiunii deșeurilor implică o serie de operațiuni specifice, de la identificarea categoriilor de deșeuri, evidențe lunare, predarea deșeurilor către colectori autorizați pentru transport, până la depozitarea, tratarea, reciclarea și valorificarea lor, operațiuni care necesită o investiție serioasă de timp și energie și pe care doar un Responsabil de Mediu le poate derula.
În oricare dintre situații se recomandă apelarea la un serviciu externalizat de Consultanță de Mediu, cum este Stratos.ro. Cere un acord de mediu de la Stratos sau sprijin în activități specifice privind protecția mediului și îl vei primi printr-un Responsabil de Mediu Stratos. Când le ai pe toate făcute corect, un control venit din partea autorităților nu te mai sperie.
Când situația cere un specialist, dar și atunci când ești conștient că mai bine le-ar face cineva cu experiență în domeniu, apelează la specialiști în protecția mediului. Legislația adresată companiilor este destul de complexă și din ce în ce mai intransigentă, așa că te vei întâlni tot mai mult cu situații care cer un Responsabil de Mediu. Acestea au fost doar trei dintre ele.
Sursa foto: unsplash.com