Lumea în care trăim este una puternic tehnologizată, iar previziunile de viitor arată că acest fenomen se va accentua mai mult în viitor. Tendința de a construi sisteme care să fie de folos omenirii este una instinctuală. Să ai la îndemână un aparat sau sistem care îți face viața mai ușoară este nemaipomenit, dar cum a ajuns acel sistem să funcționeze?
Ingineria mecanică are o istorie lungă fiindcă a început să se dezvolte în urmă cu câteva mii de ani. Cu toate că omul a dezvoltat sisteme care să îi facă traiul mai ușor de când a ieșit din peșteră, ingineria mecanică a apărut ca domeniu odată cu Revoluția Industrială din secolul XVIII-alea. Domeniul ingineriei mecanice este unul vast și înglobează o gamă largă de specializări care satisfac nevoia de tehnologizare a multitudinii de activități pe care oamenii le întreprind.
Prin definiție, ingineria mecanică este ramura ingineriei care combină principiile fizicii și matematicii cu știința materialelor, design-ul, analiza și procesele de fabricație pentru a obține sisteme mecanice. Pe lângă aceste principii de bază, un inginer mecanic din zilele noastre trebuie să aibă o bună cunoaștere și înțelegere a uneltelor software care îl vor ajuta în proiectarea sistemelor.
Prin larga arie de domenii care necesită expertiza unui inginer mecanic, această rampă a ingineriei a devenit indispensabilă afacerilor care activează în zone precum metalurgia, ingineria civilă, chimică și industrială. Ingineria mecanică s-a suprapus recent și cu ingineria biomecanică, mai ales în arii precum biomecanica, bionanotehnologia și modelarea sistemelor biologice.
Serviciile de inginerie mecanică sunt indispensabile atunci când afacerea ta este într-unul dintre aceste domenii, și nu numai. Trebuie să ai alături specialiști în inginerie mecanică atunci când ai nevoie de studii de fezabilitate, de modele create cu ajutorul sistemelor computerizate (CAD), de prototipuri ale unor noi produse ori de activități de dezvoltare pentru a aduce concepte la producția de serie.
Lineo Engineering Timișoara este o companie înființată în 2017 cu scopul de a furniza servicii complete de inginerie mecanică pentru start-up-uri și întreprinderi comerciale. Echipa de Lineo Engineering oferă soluții inovatoare în procesul de dezvoltare a produselor pentru clienți din întreaga lume.
Portofoliul companiei include device-uri smart și soluții IoT, precum drone, dozatoare de apă, sisteme de cultivare a plantelor, stații de încărcare rapidă sau mijloace de transport electrice.
Serviciile de inginerie mecanică oferite de Lineo Engineering Timișoara includ studii de fezabilitate, care sunt bazate pe o abordare teoretică având în vedere cerințe, tehnologie, costuri de dezvoltare, investiții, riscuri și timp, modelare CAD avansată și creare de desene de fabricație folosind CATIA și SolidWorks și gestionarea ansamblurilor mari folosind tehnica Skeleton, crearea de prototipuri folosind diverse tehnici (imprimare 3D (FDM, SLS, SLA), matrițe din silicon, matrițe moi, frezare CNC, ansambluri, testare și DOE) și consultanță în procesul de industrializare, care include activități de dezvoltare pentru a aduce conceptul în producția de serie: calcule de toleranță și inginerie, specificații tehnice și DFMEA, aprovizionarea furnizorilor și proiectarea pentru producție, reglaje fine și calificare și managementul furnizorilor.
Apelează cu încredere la echipa Lineo Engineering atunci când dorești să dezvolți un produs de succes. Intră pe www.lineo-engineering.com și programează o discuție cu echipa Lineo Engineering.