Cluj Napoca, 15 iunie
“Studiați natura, iubiți natura, rămâneți aproape de natură. Nu vă va dezamăgi niciodată.” spunea Frank Lloyd Wright, unul dintre cei mai mari arhitecți ai tuturor timpurilor. În acest context al apropierii de natură și al importanței integrării elementelor naturale în designul de interior, BrandsFurniture, proiectul internațional lansat de compania DACCA ce activează de peste 15 ani în domeniul amenajărilor interioare, organizează un eveniment dedicat design-ului biofilic, al cărui invitat special este Johan Berhin, Designer & Founder Green Furniture Concept.
Johan Berhin lucrează în domeniularhitecturii și creează scaune și corpuri de iluminat pentru interiorul spațiilor publice, cu accent pe mobilierul biofil și sustenabil.
Acest eveniment care îmbină informațiile de design interior și arhitectură biofilă își propune să reunească oameni din domeniul amenajărilor interioare, care își doresc să cunoască mai multe despre design biofilic, pentru a face schimb de experiență cu privire la toate aspectele integrării elementelor naturale în interiorul locuințelor.
“Design-ul Biofilic se concentrează pe designul care favorizează conexiunea om-natură în spațiile interioare. Această legătură este esențială pentru a susține sănătatea, creativitatea, starea de bine. Sunt deja o mulțime de cercetări în acest sens care ne spun cât de importantă este natura și beneficiile unui mediu de viață integrat cu elementele naturale. În cadrul acestui eveniment captivant, vom primi informații valoroase de la un designer recunoscut internațional, care va oferi o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra valorii designului biofilic, a elementelor și modelelor de design. De asemenea, Johan Berhin va vorbi despre cele mai bune practici pentru a integra cu succes designul biofil și conexiunea benefică om-natură. ” a declarat Laura Seles, fondator BrandsFurniture.
La fel ca toate evenimentele și conferințele organizate de BrandsFurniture și acesta își propune să fie un liant în cadrul comunității de specialiști, dar și un catalizator de cunoaștere, de conexiuni, de oportunități. Prezentarea se concentrează pe beneficiile design-ului biofil care aduc rezultate măsurabile în spațiile comerciale, clienții unui restaurant de exemplu preferă să revină într-un cadru desprins parcă din natură.
Pentru că una dintre cele mai mari provocări o reprezintă echilibrul dintre design și wellbeing, echipa BrandsFurniture alături de invitații săi vor dezbate în cadrul acestui eveniment importanța integrării elementelor naturale în amenajările interioare, fie ele rezidențiale sau comerciale.
Cu un portofoliu impresionant de furnizori, BrandsFurniture nu este doar un showroom, este un rai al ideilor de design interior de unde îți poți lua cele mai noi și inovative tendințe de amenajare. Pe lângă componenta comercială a business-ului, BrandsFurnitre dezvoltă parteneriate cu Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, Facultatea de Arhitectura din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Organizația Arhitecților din România, din dorința de a împărtăși cu ei soluțiile noi apărute, posibilități și tehnologii create pentru a dezvolta construcții și amenajări sustenabile.
Evenimentele marca BrandsFurniture reunesc lideri de gândire de top din industrie într-un cadru natural și plăcut pentru a împărtăși idei, stabili relații de colaborare, construi parteneriate și învăța unii de la alții.
Evenimentul este unul privat, dar dacă sunteți interesați să explorați designul biofil, îi puteți contacta pe cei de la BrandsFurniture pentru a afla mai multe detalii despre evenimentul The Green Connection: Exploring Biophilic Design, în cadrul showroom-ului din strada Wolfgang Amadeus Mozart, Cluj Napoca, din 15 iunie.
BrandsFurniture by Dacca este importator direct pe o gamă largă de produse din domeniul finisajelor și mobilierului, colaborând cu furnizori de prestigiu din întreaga lume precum Kartell, Bolon, Pedrali, Kristalia, Muratto, Cube-Design, Hallo Design, Bover Barcelona, ISKU, Green Furniture Concept, Fletco, Forbo Flooring, Intuitive și mulți alții.