
Fie că deții o companie mare care oferă servicii sau o firmă de mici dimensiuni care se ocupă cu vânzarea de produse, legile statului se aplică pentru orice business.
Indiferent de domeniul tău de activitate îți dorești, cu siguranță, să funcționezi legal și să eviți orice neplăcere cauzată de omiterea și nerespectarea regulilor.
Poate că vei fi surprins să afli că majoritatea amenzilor nu sunt primite de companii care încalcă intenționat legile sau care au scopuri greșite. De fapt, cea mai întâlnită cauză a amenzilor usturătoare este neatenția sau lipsa informării.
Acestea fiind spuse, dacă vrei să eviți orice fel de problemă și să te poți concentra relaxat pe activitatea propriu-zisă a firmei tale, ai grijă să respecți următoarele trei elemente!
1. Regulamentul General pentru Protecția Datelor (GDPR)
Deși este vorba despre un set de reguli relativ nou, ce a început să fie pus în aplicare cu doar câțiva ani în urmă, nerespectarea normelor GDPR poate cauza amenzi uriașe. Acestea pot ajunge chiar și până la un procentaj semnificativ din cifra de afaceri.
Regulamentul General pentru Protecția Datelor presupune să ai o politică de confidențialitate clară și completă, care să includă și politica de utilizare a cookies pe site-ul firmei tale.
În plus, toți clienții trebuie să își exprime explicit acordul atunci când datele lor (nume, număr de telefon, adresă de e-mail, adresă etc.) sunt colectate de către compania ta, cu scopul livrării produselor, creării unui cont online și așa mai departe.
Asigură-te că păstrezi în siguranță aceste date și că persoanele care ți le oferă sunt de acord cu procesarea și stocarea acestora. În caz contrar, s-ar putea să apară probleme serioase!
2. Securitatea și sănătatea în muncă (SSM)
Siguranța angajaților tăi este extrem de importantă, indiferent de domeniul în care activează firma pe care o deții. Legislația te obligă să respecți o serie de norme esențiale, fie că ai doar câteva persoane în echipă sau departamente întregi.
De aceea, este esențial să ții cont de partea de securitate și sănătate în muncă sau, așa cum este cunoscută la scară largă, „protecția muncii”. În acest sens, există firme specializate, care vin în ajutorul tău cu servicii complete – de la auditul inițial și până la instruirea propriu-zisă a angajaților.
Așadar, dacă vrei să eviți accidentele neplăcute și potențialele amenzi uriașe pentru nerespectarea regulilor, intră pe https://safetyexpertoffice.ro/cere-oferta/ și solicită o ofertă personalizată pentru compania ta. Fie că ai nevoie de consultanță, de monitorizarea constantă a activității sau de asistență în cadrul controalelor, Safety Expert Office îți stă la dispoziție.
3. Contabilitatea firmei
La început de drum, mulți freelanceri și viitori antreprenori lucrează în baza unui PFA, care nu necesită colaborarea cu un contabil. Pe măsură ce businessul capătă potențial, trecerea la SRL sau SRL-D devine necesară, iar atunci apare în peisajul afacerii și contabilul.
Dacă firma ta nu are un contabil cu adevărat profesionist sau o firmă de contabilitate de încredere, ești predispus la o mulțime de probleme legale, de la cele mai mici până la cele care îți pot pune în pericol reputația și, în final, întreaga afacere.
Așadar, asigură-te că persoana cu care lucrezi cunoaște în totalitate domeniul tău de activitate, este la curent cu cele mai noi legi și îți gestionează contabilitatea într-un mod ireproșabil. Astfel, vei evita orice tip de problemă, inclusiv amenzile uriașe.
Acestea fiind spuse, dacă ai un business pe care dorești să îl crești fără întâmplări neprevăzute, acordă suficientă atenție celor trei factori de mai sus. Prevenția și grija constantă reprezintă cheia pentru o afacere de succes!