Sfaturi pentru achiziționarea unui imobil în Oradea sau Cluj

Piața imobiliară a fost foarte dinamică în ultimii ani de zile și există numeroase intrigi cu privire la ce va urma. Totuși, lăsând zgomotul de fundal la o parte, îți prezentăm câteva sfaturi pentru achiziționarea unui imobil în Oradea sau Cluj.

Agenții imobiliari experimentați rămân uneori șocați de nivelul de neînțelegere care sabotează majoritatea persoanelor care doresc să achiziționeze un imobil pentru prima dată. Este de înțeles dacă privim lucrurile și din cealaltă perspectivă: lipsa de experiență și așteptările nerealiste nu protejează cumpărătorii de frustrări și uneori chiar se gândesc să renunțe și să se mute într-o chirie sau să facă altceva cu banii. Achiziția unei case poate să fie foarte provocatoare, atât emoțional, financiar cât și psihic. În cele din urmă, pregătirea vigilentă, strategia și cunoștințele vor face tot procesul mult mai ușor.

Cu rate la dobânzi tot mai mari pentru creditele imobiliare care continuă să crească și cu prețurile caselor sau apartamentelor care aproape îți lasă impresia că ating cerul, luarea unor decizii strategice și cumpătate au devenit din ce în ce mai virale pentru potențialii cumpărători.

În cele ce urmează dorim să prezentăm câteva sfaturi despre cum să achiziționezi un imobil în Oradea sau Cluj în 2022, bazat pe experiența și informațiile dobândite de la experți în imobiliare.

1. Intervievează agenții și creditorii înainte de a semna orice

Agentul imobiliar și agentul creditor pe care îi alegi sunt foarte importanți în maximizarea experienței pozitive în ceea ce privește achiziția imobilului dorit. Te bazezi pe ei pentru a-ți finaliza cu succes achiziția imobilului, tocmai de aceea alegerea unui reprezentat potrivit poate avea un impact masiv în ceea ce privește bugetul și nivelul de stres acumulate.

Agentul imobiliar ar trebui să-și poată demonstra expertiza înainte de a semna contractul. Ar trebui să existe o întâlnire inițială în care se discută nevoile și obiectivele tale și să vezi care este experiența agentului imobiliar, ce portofoliu deține, ce rată de succes a avut în vânzările și cumpărările anterioare și mai ales din ce echipă face parte. Ulterior vei semna contractul de intermediere a tranzacțiilor imobiliare și vei ajunge să începi procesul de achiziție, asta incluzând vizionarea unor proprietăți potrivite nevoilor tale, indiferent că te afli în Cluj sau Oradea.

Ține minte că până la semnarea contractului nu ai nici o obligație față de niciun agent sau agenție imobiliară.

Relația cu agentul creditor poate să nu fie la fel de personală, însă vei avea nevoie să ai o conversație și cu acesta, înainte să decizi dacă veți lucra împreună.

Un bun sfat este să ai un mic interviu cu câțiva agenți imobiliari și creditori pentru a vedea lucrurile din mai multe perspective. Agentul ar trebui să fie o persoană implicată, cu care să rezonezi și care să cunoască Oradea sau Clujul foarte bine din punct de vedere al domeniului imobiliar.

2. Cum să găsești un agent imobiliar bun și ce se întâmplă dacă nu găsești

Mutarea foarte rapidă poate duce spre rezultate devastatoare. Graba strică treaba. Alocă-ți suficient timp încât să înțelegi ce anume este nevoie de la o casă, dacă casa sau apartamentul respectiv îndeplinesc toate criteriile pentru a putea fi vândute, dacă dețin certificatele necesare, dacă sunt în stare bună etc.

Pentru a găsi un agent imobiliar bun, întreabă diferiți locuitori din Cluj sau Oradea pentru recomandări. Ce mai poți face este să cauți pe Google mai multe agenții imobiliare și să începi să studiezi activitatea lor: portofoliul, rețelele de socializare, statisticile, vechimea, mărimea echipei, rezultatele notabile, știri în presă despre ei, implicațile lor, recenziile publice, și așa mai departe.

Un agent imobiliar bun va veni la tine cu un contract solid care să îți reprezinte interesele și din care să știi că ești protejat.

3. Fii flexibil în ceea ce privește găsirea imobilului potrivit

Acum că ai alături un consilier imobiliar profesionist este timpul să începi sau să continui căutările. Agentul imobiliar va veni cu diferite soluții și te va invita să mergi alături de el să vizionezi proprietățile care bifează nevoile tale trecute pe listă. Sfatul nostru aici este să nu cazi în capcana de a căuta casa visurilor, având foarte multe criterii și așteptări, deoarece șansele să o găsești vor scădea semnificativ. Cu cât ești mai flexibil, cu atât îți cresc șansele de reușită.

Oradea și Cluj au numeroase proprietăți și imobile de vânzare, însă e important să cunoști toate alternativele. Unele zone s-ar putea să ți se pară mai bune, dar uneori cele mai bune imobile se află chiar acolo unde nu te aștepți.

4. Înțelege contractul

Contractele cu agențiile imobiliare pot fi lungi și stufoase, însă nimic nu e bătut în cuie până nu semnezi. Poți negocia orice parametru și pentru orice lucru care nu îți este clar, cere o clarificare. Ține minte că dacă anumite părți nu îți ating nevoile, poți cere modificări.

5. O inspecție a imobilului nu va fi suficientă

Un raport de inspecție amănunțit poate fi destul de copleșitor, mai ales dacă vorbim de un imobil vechi. Nicio casă nu este perfectă dar majoritatea problemelor sunt ușor de rezolvat. Din păcate nimeni nu va putea ajunge în spatele zidurilor pentru a vedea și evalua corect dacă sunt anumite probleme cu sistemul de încălzire sau alte aspecte de acest fel.

Cluj și Oradea sunt piețe imobiliare „fierbinți” deoarece imobilele se vând repede și concurența este acerbă. S-ar putea să te simți presat de timp și să omiți anumite aspecte. În cazul vizionării, poți aduce alături de tine o cunoștință care să îți ofere ajutor.

Concluzii

Calea spre achiziția unui nou imobil ar trebui să fie puțin mai clară acum. Începe să te gândești din timp la buget, astfel încât să nu fi împiedicat de logistică atunci când găsești casa potrivită.

Nu uita: dreptul de proprietate nu este pentru oricine. Există avantaje și dezavantaje atât pentru deținere cât și pentru închiriere. Asigură-te că dorești să devii proprietar înainte de a-ți face acest angajament.