Îți dorești o afacere, dar nu stii cum sa incepi? Iată 3 sfaturi utile din partea echipei 3CHEAPS!

Ești la început de drum și nu știi exact ce strategie să adopți pentru a avea succes cu afacerea pe care abia ai întreprins-o? Sau poate momentan ai doar o idee și nu ai început s-o pui în practică? Indiferent de situația în care te afli, cu siguranță îți dorești să ai succes cât mai repede și cu investiții cât mai puține. Orice start-up pornește cu niște resurse reduse, fie că este vorba de resurse financiare, umane, sau tehnologice. Cei care încep o afacere de la 0 încearcă să gestioneze aceste resurse cât mai înțelept, și să le direcționeze către campanii sau acțiuni care să asigure rezultate vizibile într-un timp cât mai scurt posibil.

Această abordare clasică este îmbrățișată de majoritatea antreprenorilor care administrează o afacere, însă unii dintre ei încearcă și alte strategii mai puțin populare, dar care pot aduce rezultate surprinzătoare. Este și cazul echipei care se află în spatele proiectului 3CHEAPS, un start-up aflat la început de drum, dar promițător și cu un potențial neexplorat încă de deplin.

Iată așadar care sunt cele 3 sfaturi pe care cei de la 3CHEAPS le recomandă și care îți pot fi de ajutor dacă abia ai început o afacere și vrei să riști cât mai puțin posibil.

1. Fii diferit și inovativ

Deși poate părea de la sine înțeleasă nevoia de noutate pe care o resimțim la nivel general, ca și consumatori sau utilizatori ai unor produse/servicii, atunci când te situezi de cealaltă parte – cea a vânzătorului sau a furnizorului de servicii, nu este o sarcină deloc ușoară să vii cu idei noi pe o piață deja saturată, în special în mediul online. Este cu atât mai greu să te diferențiezi de concurență dacă alegi o nișă unde competiția este deja una foarte ridicată, iar intrarea pe piață nu a fost deloc ușoară pentru cei de la 3CHEAPS, întrucât comparatoarele de prețuri sunt un segment al pieței deja popular și binecunoscut, principiul de funcționare și serviciile puse la dispoziție de acestea fiind destul de uniforme și standardizate. 

Pentru a-și asigura unicitate și singularitate, comparatorul de prețuri a adus o funcționalitate pe care alte comparatoare nu au implementat-o de-a lungul timpului: compararea prețurilor în timp real. Dacă cel puțin o dată te-ai confruntat cu lipsa actualizării prețurilor și ai descoperit că pe site-ul ce oferă un produs prețul este diferit față de cel afișat pe comparatorul de prețuri, cu siguranță vei înțelege impactul și relevanța unei astfel de funcționalități. Această precizie și acuratețe a convins peste 50.000 de utilizatori să compare prețurile pentru mai bine de 150.000 de produse în 2022 folosind platforma 3CHEAPS. Disponibil atât în format web cât și ca aplicație de mobil, comparatorul devine din ce în mai popular și câștigă tot mai multă încredere în rândul celor care nu au timp de pierdut prin magazinele fizice și preferă să achiziționeze rapid produse online, tocmai pentru că găsirea celei mai bune oferte durează doar câteva secunde. Știm cu toții că timpul devine cea mai prețioasă resursă pe care o avem, motiv pentru care devenim tot mai atenți la activitățile cărora le dedicăm fiecare minut.

2. Investește în promovarea online și offline

O altă regulă care poate părea foarte simplă și intuitivă, dar la care mulți antreprenori sunt reticenți, este promovarea afacerii, iar aici ne referim atât la promovarea în mediul online, folosind rețelele de socializare, colaborări cu persoane cunoscute, sau prin apariția în cât mai multe publicații online, cât și offline – asigurând astfel o vizibilitate mult mai mare a afacerii tale. Deși cele mai multe campanii publicitare, reclame, sau filmulețe video apar în mediul online, unde oamenii petrec mult timp, și audiența este una foarte mare, nici mediul offline nu este unul de neglijat, în special în anumite perioade ale anului, cum este perioada sărbătorilor de iarnă, când mulți dintre noi ieșim la cumpărături prin magazine, și astfel petrecem mult timp în trafic. Acest timp petrecut in trafic, și mai ales la semafor, a reprezentat oportunitatea pe care cei de la 3CHEAPS au folosit-o pentru a-și începe promovarea în mediul offline, alături de cea online unde majoritatea resurselor au fost alocate până în prezent. Un clip scurt, de doar câteva  secunde, afișat pe un panou așezat într-un punct strategic și foarte aglomerat al orașului, face cunoscut publicului larg comparatorul de prețuri pe care oamenii se pot baza atunci când vor să facă achiziții online. Rezultatele campaniei nu întârzie să apară, iar acest debut promițător este o dovadă a binecunoscutei zicale: o imagine face cât o mie de cuvinte. 

3. Perseverează și rămâi motivat

A treia, dar poate cea mai importantă regulă se referă la motivația și încrederea de care ai nevoie atunci când ești la început de drum. Nu uita că e nevoie de timp și răbdare pentru a începe să culegi roadele muncii depuse, mult timp și multă răbdare. Mulți antreprenori sunt dezamăgiți dacă rezultatele nu apar la scurt timp după începerea afacerii și renunță să mai continue. Pe lângă resursele financiare și umane, investiția emoțională este cea mai semnificativă și cea care poate avea cel mai mare impact. Fie că este vorba de creșterea în popularitate, sporirea numărului de comenzi sau colaborări la care te aștepți, un lucru este cert –  motivația și perseverența, deși uneori subestimate, sunt cele care pot face diferența între o idee abandonată înainte de vreme și o afacere de succes. 

Deși foarte tânără și nerăbdătoare, echipa 3CHEAPS a înțeles destul de devreme cât de important e să rămâi consecvent, entuziast și motivat, și să nu renunți chiar și atunci când lucrurile nu par să fie tocmai cum îți dorești sau cum te aștepți. Menținerea strategiei sau regândirea acesteia sunt adevărate puncte de hotar pentru afacerile mici, aflat la început, așadar e foarte important să rămâi pozitiv, încrezător și deschis, rezultatele bune vor apărea în timp.

Indiferent de situația ta sau bugetul pe care îl ai la dispoziție, ține minte că atitudinea este ingredientul cheie atunci când începi o afacere. Asigură-te că nu te demotivezi rapid, înconjoară-te de oameni alături de care poți să formezi o echipa stabilă, și pune-te pe treabă, competiția este mai mică decât crezi!