Efectele lipsei de organizare a timpului

Pentru a nu ajunge în situația de a nu va avea timp nici pentru munca planificată, nici pentru recreere, trebuie să învățăm să ne organizăm timpul. Sunt foarte multe detalii care pot face ca, deși avem o agendă, să nu ne încadrăm niciodată în orarul sau termenele stabilite. Acest este și motivul pentru care ne-am decis să tratăm aici un subiect  delicat, cum este cel legat de efectele lipsei de organizare a timpului. Dar și câteva soluții pentru redresare.

Fii generos cu timpul alocat activităților tale

În primul rând trebuie să spunem că pentru a avea un program corect și echilibrat, nu trebuie să îți planifici niciodată mai multe activității decât știi că poți face în  mod obișnuit. Mai degrabă fii un pic mai generos cu timpul alocat fiecărei activități, pentru a-ți oferi și momente  de respiro.

Care sunt efectele lipsei de organizare a timpului?

Cu toții cred că am trecut prin perioade în care am avut mai multe lucruri de făcut decât în mod obișnuit. Cum unele dintre activități sau evenimente nu pot fi decalate sau amânate, prima stare care se instalează în cazul lipsei de organizare, este stresul sau panica. O dată cu această stare poate veni și ineficiența în alte lucruri, care anterior decurgeau bine. Managementul timpului rezolvă această situație.

Problemele cu timpul se răsfrâng în relații

Dacă problemele de la muncă și supra-aglomerarea durează mai mult, de  multe ori acest gen de stres se răsfrânge și asupra interacțiunilor cu colegii, apropiații sau familia, conducând la deprecierea relațiilor interpersonale.

Lipsa de timp poate conduce la probleme de sănătate

Dacă menținem această situație, de multe ori se poate ajunge și la lucruri mai grave, cum ar fi dereglarea orelor de somn, agitație și nervozitate, depresie, pierderea sănătății, burnout etc.

Așadar, atunci când avem un regim de lucru încărcat și multe responsabilități, lipsa de organizare și de evaluare corectă a timpului alocat anumitor activități pot avea efecte destul de neplăcute în plan personal și psihic, care nu se reduc doar la propria persoană și se pot răsfrânge și asupra relațiilor cu ceilalți.

Ce trebuie să faci pentru a scapă de efectele lipsei de organizare a timpului?

Pentru a nu ajunge să parcurgi toate etapele negative ale unei vieții dezorganizate și a fi chiar pe punctul să-ți pierzi sănătatea, ne-am gândit să venim cu câteva sugestii în privința modului în care trebuie combătute aceste efecte.

Iată care sunt cele mai importante recomandări:

1. Impuneți mai multă disciplină în tot ceea ce îți propui.

2. Reevaluaeză-ți obiectiv timpul de care ai nevoie pentru fiecare activitate.

3. Nu amâna lucrurile de pe o zi pe alta.

4. Împarte-ți programul în așa fel încât să ai timp și pentru tine.

5. Include în program și activități recreative.

6 Nu neglija relațiile cu cei apropiați sau cu prietenii.

7. Alimentează-te corespunzător și dormi atât cât este nevoie.

8. Învață să prioritizezi și să spui și nu arunci când simți că este prea mult pentru tine.

9. Folosește un program sau o aplicație de management al timpului cu notificări.

Dacă vei respecta aceste etape, lucrurile pot decurge mult mai bine. Momentele de liniște sunt foarte importante pentru a-ți restabili echilibrul și a vedea soluții pentru lucrurile care par imposibile. Nu uita niciodată că sănătatea ta este mai importantă decât orice task sau deadline.

În cazul în care vrei să afli mult mai multe detalii despre toate etapele implicat într-un  demers sănătos de organizare eficientă a programului, merită să te înscrii la un curs de time management alaturi de Catalina Dutu.