City break în Dublin: Top 6 atracții turistice

Îți dorești să vizitezi Dublinul, capitala Irlandei? Un city break sună foarte tentant și te poate ajuta să scapi de rutină. Totuși, care sunt lucrurile pe care le poți face în acest oraș și ce poți vizita?

Află care sunt atracțiile turistice pe care nu trebuie să le ratezi în Dublin, un oraș special cu o atmosferă pe măsură!

Podul Mellows

Ca să-ți pregătești un city break „după manual“, trebuie să pui la punct detaliile de călătorie. Pentru a ajunge în această destinație, poți lua în calcul un zbor București-Dublin! Această variantă este cea mai simplă și mai avantajoasă, mai ales dacă optezi pentru companii low cost care au zboruri directe către această destinație. Apoi, poți ajunge rapid în centrul orașului cu un autobuz sau cu o mașină.

Prima atracție turistică de neratat este Podul Mellows, cel mai vechi din Irlanda. A fost construit în 1768 și are arcade impresionante care creează o imagine unică în apă. Dacă ești pasionat de podurile vechi și vrei să captezi câteva fotografii memorabile, nu uita nici de Podul O’Connell, cu felinare și arcade, care datează din secolul XVIII. Poți să ai în vedere și podurile noi! The Dublin Link este un pod inaugurat în 2020, cu un aer modern.

Dublinia: Muzeul Vikingilor și al Istoriei medievale

Trebuie să știi că Dublin este un oraș cu puternice influențe vikinge. Așa că, dacă ești pasionat de acest domeniu, Muzeul Vikingilor te va fascina. Acolo, poți să vezi cum trăiau vikingii, ce haine obișnuiau să poarte, care le erau obiceiurile, dar și ce arme utilizau.

În 2010, acest muzeu a fost modernizat și reabilitat. La finalul turului acestui muzeu, poți urca cele 96 de trepte ale turnului medieval. Vei fi surprins de priveliștea minunată asupra orașului Dublin.

Micul Muzeu din Dublin

Micul Muzeu din Dublin probabil nu o să ți se pară la fel de fascinant precum cel al vikingilor, dar turiștii sunt de părere că este unul dintre cele mai interesante. Poți trece pragul acestui muzeu dacă vrei să observi numeroase exponate care îți arată cum era viața în capitala Irlandei, în secolul XX.

Totodată, este o idee bună dacă vrei să vizitezi rapid un muzeu. Turul Micului Muzeu nu o să-ți ia mai mult de 30 de minute. După ieșirea din muzeu, vei observa strada Grafton, cea mai animată și mai aglomerată din oraș. Aici, vei găsi o varietate de baruri sau magazine în care te poți relaxa.

Castelul Dublin

Irlanda este o țară care se bucură de numeroase castele. Însă, Castelul Dublin este cel mai popular. De-a lungul timpului, a servit drept fortăreață, trezorerie sau închisoare. Astăzi, acest castel este o atracție turistică de neratat și găzduiește și ceremoniale prezidențiale. Vizitează-l dacă vrei să cunoști istoria minunată a acestei țări, precum și arhitectura impunătoare.

Colegiul Trinity

Acest colegiu are o istorie veche și datează încă din 1592. Este cea mai prestigioasă universitate din Irlanda, dar și una dintre cele mai vechi din Europa. Nu o rata dacă vrei să calci pe urmele scriitorilor Oscar Wilde și Samuel Beckett.

Din fericire, campusul universitar poate fi vizitat zilnic, iar accesul este liber. Trebuie să vezi și biblioteca din Colegiul Trinity, de o frumusețe aparte, care conține peste 4 milioane de cărți.

Depozitul Guinness

Îți place berea irlandeză? Dacă da, dar și dacă nu ești amator de bere, tot merită să mergi la depozitul Guinness pentru un tur ghidat. Aceasta este o altă atracție populară pe care o poți vedea într-un city break în Dublin.

Fabrica are șapte etaje. Apoi, poți să poposești la barul Gravity, la etajul căruia merită să savurezi o bere neagră și să admiri panorama orașului irlandez.

Ești pregătit pentru city break? Ia-ți biletele de avion, pregătește bagajul și inspiră-te din lista noastră de atracții turistice!