Trăim într-un secol în care suntem înconjurați la tot pasul de tehnologii moderne, ce ne fac viața de zi mult mai ușoară. Concomitent, cei mici se pot bucura astăzi de jucării care mai de care mai avansate și mai distractive, care îi pot menține ocupați ore în șir. Din această categorie fac parte și celebrele mașinuțe electrice, jucării pe care astăzi le îndrăgesc în egală măsură atât băieții cât și fetițele. Joaca reprezintă principalul mod prin care micuții învață lucruri importante despre lumea înconjurătoare, însă acestea trebuie alese întotdeauna numai în concordanță cu vârsta. Chiar dacă micuțul nu va putea utiliza o mașinuța electrică de la început, este o achiziție ce îi poate aduce multiple beneficii în momentul în care va putea sta de unul singur la volanul acesteia.
Mașinuțele electrice sunt jucării pe care orice copil le îndrăgește, fie pentru că își doresc să ne copieze pe noi adulții, fie pentru că vor să aibă parte de mai multă distracție și libertate. Indiferent de motivele pentru care cei mici iubesc aceste populare mașinuțe electrice, este foarte probabil să fii nevoit să achiziționezi una mai devreme sau mai târziu. Iată câteva dintre beneficiile pe care o mașinuță electrică le poate aduce micuțului!
Îi încurajează pe cei mici să petreacă mai mult timp în aer liber
Într-un secol în care tehnologia ocupă un loc important în viața celor mici încă de la cele mai fragede vârste, mașinuțele electrice reprezintă o cale prin care cei mici pot fi încurajați să petreacă mai mult timp în aer liber. Nu ar trebui să fii deloc surprins dacă cel mic va prefera să se joace cu mașinuța electrică în detrimentul clasicului smartphone.
Le oferă sentimentul de control
Mașinuțele electrice au fost concepute de către producători în așa fel încât să poată fi utilizate în siguranță de către copii. Anumite modele de mașinuțe electrice le permite celor mici să aibă un control deplin, un detaliu pe care micuții îl vor aprecia fără nici o urmă de îndoială. Este important de menționat faptul că mașinuțele electrice nu pot atinge viteze mari, fiind limitate la câțiva km/h. (10-15km).
Dezvoltarea simțului coordonării
Simțul coordonării poate fi foarte bine dezvoltat cu ajutorul unor jucării precum sunt bicicletele sau mașinuțele electrice. Faptul că micuțul deține controlul deplin asupra mașinuței, îl va ajuta să își dezvolte mult mai bine simțul coordonării și atenția, lucruri atât de importante în viața de adult de pe urmă.
Îl poate responsabiliza
În general este destul de dificil să le explicam celor mici ce înseamnă responsabilitatea, în special în primii ani de viață. Faptul că va încerca să aibă cât mai multă grijă de propria mașinuță electrică, reprezintă o cale sigură prin care îl vei putea responsabiliza. Faptul că o pune la încărcat, că o depozitează la un loc sigur sau că circulă cu mare atenție sunt moduri prin care cel mic va înțelege responsabilitatea mai bine decât i-ai putea explica în această etapa din viața lui.
Asigură o doză mare de distracție și adrenalină
Copiii vor găsi întotdeauna moduri creative prin care să își petreacă timpul, iar mașinuțele electrice cu siguranță vor contribui semnificativ la acest lucru. Plimbările cu mașinuța în aer liber, alături de amicii lui vor fi unele pline de distracție și zâmbete.